Programe & Activitati 1999

Program

1. Amplificarea acţiunilor de contactare a unor persoane si reprezentanţi ai unor instituţii (Şcoala Militară, Academia Militară, MapN , studiourile SAHIA, etc) în vederea adunării de documente scrise, audio/video privind activitatea si viaţa generalului Ştefan Guşă.

2. Completarea fondului documentar al fundaţiei cu mărturii, fotografii, imagini video legate de viaţa si activitatea generalului Guşă.

3. TeDeum cu ceremonial militar şi depuneri de coroane de flori la monumentul generalului Ştefan Guşă de la biserica din Satul Spătaru, cu ocazia aniversării evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989 si comemorarea trecerii a trei ani de la moartea sa, la 28 martie .

4. Intensificarea demersurilor pe langa oficialitatile locale in vederea obţinerea denumirii cu numele generalului a unei mari unităţi militare, a satului Spătaru şi/sau a unei străzi din Municipiul Bucureşti şi /sau Buzău;

5. Continuarea editarii/tiparirii sub egida fundatiei a unor lucrari cu tematica istorie militara.

6. Donarea lucrarilor tiparite sub egida fundatiei bibliotecilor liceelor militare, facultatilor de istorie din tara.

7. Selectarea propunerilor pentru continut/grafica pentru site-ul fundatiei.

1. Donarea a câte 10 exemplare din cartea „Pedepsiţi să învingă” scrisă de Gl. Bg. (r ) Vasile Ienceanu către 18 biblioteci din municipiul buzău şi comuna Costeşti, jud. Buzău şi anume: -Biblioteca Judeţeană Buzău -Biblioteca Cercului Militar Buzău -Bibliotecile :

  • – Colegiului „B.P.Hasdeu”
    – Liceului „M. Eminescu”
    – Liceului N. Basarab Şcoala generală Spătaru
    – Primăria Costeşti
  • – UM 02470 Buzău
  • – UM 01671 Buzău
  • – UM 01708 Buzău
  • – UM 01920 Buzău
  • – UM 01951 Buzău
  • – UM 01847 Buzău
  • – UM 01995 Buzău
  • – UM 01171 Buzău
  • – UM 01654 Buzău
  • – UM 01838 Boboc
  • – UM 0838 Buzău

Locul desfăşurării : Municipiul Buzău, Com. Costeşti, jud. Buzău

2. In ianuarie 1999 s-a facut donarea catre biserica din satul Spătaru a unei instalaţii de încălzire – centrală termică şi instalaţie de alimentare cu gaz butan (3000 1) Instalarea şi punerea în funcţiune a fost executată tot prin Fundaţia „General Ştefan Guşă”

Locul desfăşurării : Localitatea Spătaru, jud. Buzău, biserica satului

Participanţi: Locuitorii satului Spătaru, jud. Buzău

3. Fundatia a sprijinit editarea si tiparirea lucrarii „Pribeag prin neguri în propria ţară”, autor col. (r ) Dragnea Dumitru , Editura Europa Nova. (accesati)

4. In februarie s-au donat a 132 exemplare din lucrarea „Pribeag prin neguri în propria ţară”, autor col. (r ) Dragnea Dumitru, catre:
  • – Academia Română
  • – Uniunea Scriitorilor din România
  • – Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Institutul de istorie al Academiei Române Fundaţia Română de Istorie
  • – Universitatea „Spiru Haret „ Revista „Magazin istoric”
  • – Redacţia „Adevărul”
  • – Redacţia „Cotidianul”
  • – Episcopia Dunării de jos

5. TeDeum cu ceremonial militar şi depuneri de coroane de flori la monumentul generalului Ştefan Guşă de la biserica din Satul Spătaru, cu ocazia aniversării evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989.