22 decembrie 2025 – Memoria eroilor căzuți în Revoluția Română din 1989 – 2025

Memoria eroilor căzuți în Revoluția Română din 19892025

La data de 22 decembrie, membrii Ansamblului „Coronița” au participat la un moment de profundă încărcătură emoțională, cinstind memoria eroilor căzuți în Revoluția Română din 1989, precum și memoria generalului comemorat în comunitate.

În cadrul slujbei desfășurate la Biserica Sfinții Mihail și Gavriil, din satul Spătaru, aceștia au interpretat cântece patriotice, aducând un omagiu solemn și plin de respect celor care au luptat pentru libertate.

Momentul a fost unul de reculegere și unitate, în care muzica și tradiția s-au împletit pentru a păstra vie memoria eroilor în inimile tuturor celor prezenți.

22 decembrie 2025 – Centrul pentru persoane vârstnice Sfinții Constantin și Elena – 2025

Centrul pentru persoane vârstnice Sfinții Constantin și Elena2025

In data de 22 decembrie, membrii Ansamblului „Coronița” au adus bucurie și emoție în sufletele vârstnicilor de la Centrul pentru persoane vârstnice Sfinții Constantin și Elena.

Prin cântece și dansuri populare, copiii au oferit un moment artistic deosebit, reușind să creeze o atmosferă caldă, plină de voie bună și nostalgie. Activitatea a fost primită cu multă apreciere de către beneficiari, fiind o dovadă de respect, empatie și solidaritate între generații.

 

21 decembrie 2025 – Colinde în biserica din localitatea Spataru – 2025

Colinde în biserica din localitatea Spataru2025

La data de 21 decembrie, copiii din Ansamblul „Coronița” au adus bucuria sărbătorilor în sufletele comunității, prezentând un frumos moment de colinde în biserica din localitate, la invitația preotului paroh.

Prin glasurile lor curate și emoționante, au vestit Nașterea Domnului, creând o atmosferă caldă și plină de lumină. Momentul a fost primit cu emoție de către credincioși, fiind o dovadă a implicării copiilor în păstrarea și promovarea tradițiilor românești.

13 decembrie 2025 – „Colinde pe Platoul Dacia” din Buzău – 2025

Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Colindăm, colindăm iarna!”2025

La data de 13.12.2025, in cadrul evenimentului „Colinde pe Platoul Dacia” din Buzău, grupul vocal al ansamblului a încântat publicul prin interpretarea de colinde tradiționale românești, aducând în sufletele celor prezenți bucuria și emoția sărbătorilor de iarnă.

Alături de Corul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, Ceata lui Ioniță și Ansamblul „Coronița”, prestația grupului vocal a fost apreciată pentru autenticitate, armonie și sensibilitate, contribuind la atmosfera festivă specifică acestei perioade.

 

13 decembrie 2025 – Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Colindăm, colindăm iarna!” – 2025

Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Colindăm, colindăm iarna!”2025

La data de 13.12.2025, in cadrul Festivalului-Concurs Județean de Colinde și Obiceiuri de Iarnă „Colindăm, colindăm iarna!” desfășurat la Smeeni, grupul vocal al ansamblului nostru a obținut Premiul I.

Premiul 2 pentru solistul vocal Anton Patrick Alexandru si Premiul I grupului de colindători ai Ansamblului Coronița din Spătaru.

Prin interpretare, emoție și autenticitate, copiii au reușit să impresioneze juriul și publicul, aducând în prim-plan frumusețea colindelor tradiționale românești.

 

24 iulie 2025 – Festivalul Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței” – 2025

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”2025

În perioada 23–27 iulie 2025, municipiul Buzău a devenit gazda unei adevărate sărbători a tradițiilor, prin desfășurarea Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”, un eveniment de amploare organizat de Consiliul Județean Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă. Festivalul a reunit ansambluri din România și din țări precum Macedonia de Nord, Bulgaria, Cehia, Polonia, Columbia și Mexic, oferind publicului spectacole deosebite de muzică și dansuri tradiționale, dar și un târg de meșteșuguri autentic. Ansamblul nostru a avut o participare remarcabilă, aducând pe scenă frumusețea și autenticitatea folclorului românesc prin:

dansuri populare tradiționale, pline de energie și culoare grup vocal, care a încântat publicul cu interpretări autentice soliști talentați, care au reprezentat cu mândrie zona noastră

Prin prestația lor, membrii ansamblului au contribuit la promovarea valorilor culturale românești și la crearea unui schimb cultural deosebit între participanți. Festivalul a fost nu doar un spectacol, ci o punte între generații și culturi, un prilej de a păstra vii tradițiile și de a le transmite mai departe cu mândrie.

20 iulie 2025 – Festivalul Național de Dansuri și Muzică Populară, Pădurea Spătaru 2025

Festivalul Național de Dansuri și Muzică Populară, Pădurea Spătaru 2025

La data de 20.07.2025 a avut loc un eveniment de suflet, plin de tradiție și bucurie! Ansamblul „Coronița” a organizat Festivalul Național de Dansuri și Muzică Populară, unde peste 260 de copii – soliști și dansatori – au urcat pe scenă, reprezentând școli din județul Buzău, dar și ansambluri invitate din Ilfov și Brăila. Copiii au fost răsplătiți pentru talentul și munca lor de către Fundația „General Ștefan Gușă”, care le-a oferit medalii și trofee. Evenimentul a fost prezentat cu eleganță de renumita solistă și prezentatoare TV, Karla Lucuța. Juriul a fost alcătuit din personalități marcante ale muzicii populare buzoiene:

Baicuș Ion

Nina Stamate

Minea Iuliana

Un moment special a fost oferit chiar de foști membri ai ansamblului „Coronița”, care au revenit pe scenă și au încântat publicul cu prestațiile lor.

29 iunie 2025 – Ansamblul „Coronița” la Inedit TV 2025

Ansamblul „Coronița” la Inedit TV 2025

La data de 29.06.2025, Ansamblul „Coronița” a avut bucuria de a participa la o filmare specială pentru Inedit TV, unde copiii au demonstrat, încă o dată, talentul și pasiunea pentru muzică.

Momentul artistic pregătit cu multă muncă și emoție a fost transmis pe micul ecran.

 

26 iunie 2025 – Ziua Drapelului Național 2025

Ziua Drapelului Național 2025

La data de 26.06.2025, cu emoție și respect, grupul vocal al Ansamblului „Coronița” a fost invitat să cinstească simbolul național al României, susținând un moment artistic dedicat Drapelului României.

Copiii au cântat cu mândrie în fața oficialităților, printre care domnul Constantin Toma, precum și doamna Liliana Sbirnea, într-o atmosferă solemnă și plină de patriotism.

 

16 iunie 2025 – Festivalul Copilăriei, Lipia (comuna Merei) 2025

Festivalul Copilăriei, Lipia (comuna Merei) 2025

In data de 16.06.2025, ansamblul „Coronița” a participat cu bucurie la Festivalul Copilăriei desfășurat la Școala din Lipia, unde talentul și munca copiilor au fost răsplătite pe măsură!

Rezultate deosebite:

– Grupul de canto – Premiul I

– Grupul de dansuri – Premiul I

– Solistul Anton Patrick – Premiul I
– Solista Chivu Ana Maria – Premiul II

 

29 mai 2025 – Sarbatoarea Inaltarii  Domnului –  Ziua Eroilor  2025

 

Sarbatoarea Inaltarii  Domnului –  Ziua Eroilor  2025

Cu  ocazia Sărbătoririi Înălţării Domnului – Ziua Eroilor,  in data de  29.05.2025,   Fundaţia “General Ştefan Gusă”,  cu sprijinul si in colaborare cu  Prefectura Buzau si  Garnizoana Militara Buzau a organizat un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la monumentul  generalului Stefan Gusă si monumentul Eroilor satului aflate la Biserica din Satul Spătaru,  ctitorie a generalului Stefan Gusa.

Ansamblul „Coronița” a susținut un moment artistic emoționant, cinstind memoria generalului inginer Ștefan Gușă, dar și a tuturor celor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea României.

La acest eveniment de suflet au participat prefectul județului, comandanții garnizoanei, primarul comunei, precum și numeroși membri ai comunității locale, într-un gest de respect și recunoștință.

13 iunie 2024 – Sarbatoarea Inaltarii  Domnului –  Ziua Eroilor  2024

Sarbatoarea Inaltarii  Domnului –  Ziua Eroilor  2024

Cu  ocazia Sărbătoririi Înălţării Domnului – Ziua Eroilor,  in data de 13.06.2024,   Fundaţia “General Ştefan Gusă”, cu sprijinul si in colaborare cu  Prefectura Buzau si  Garnizoana Militara Buzau a organizat un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la monumentul  generalului Stefan Gusă si monumentul Eroilor satului aflate la Biserica din Satul Spătaru,  ctitorie a generalului Stefan Gusa.

La festivitate au  participat  reprezentanti ai Prefecturii, consiliului judetean Buzau,  consiliului local  Costesti,  Garnizoana Buzau  si ai altor institutii locale.

Ansamblul Coronita,  ansamblu sustinut de Fundatia general Stefan Gusa, a prezentat  un moment artistic.

26 mai 2024 – Participare la festivalul judeţean Doina Munteniei, desfăşurat în Sala Consiliului judeţean Buzău.

Participare la festivalul judeţean Doina Munteniei, desfăşurat în Sala Consiliului judeţean Buzău.

Şi de aici copiii au adus în şcoală Trofeul la Secţiunea Grup vocal şi Premiul 1 la dansuri.

25 mai 2024 – Concurs Judeţean Dansăm, cântăm româneşte, care s-a desfăşurat în sala căminului cultural din comuna Merei, judetul Buzău.

Concurs Judeţean Dansăm, cântăm româneşte, care s-a desfăşurat în sala căminului cultural din comuna Merei, judetul Buzău.

Aici, copiii au primit Trofeul secţiunii dansuri, Premiul II la sectiunea grupuri vocale şi Premiul I solist Chivu Ana Maria.

24 aprilie 2024 – Participare la Concurs Naţional Intercultural DIVERSITAS, Constanţa.

Participare la Concurs Naţional Intercultural DIVERSITAS, Constanţa.

Aici, copiii au obţinut Premiul 1 la Secţiunea Dansuri interbelice şi Premiul al III-lea la secţiunea solişti muzică populară, premiu obţinut de solista Chivu Ana Maria.

23 decembrie 2023 – Căminul de persoane vârstnice Sfinţii Constantin şi Elena din localitatea Costeşti.

Căminul de persoane vârstnice Sfinţii Constantin şi Elena din localitatea Costeşti

Ansamblul Coronita a mers la Căminul de persoane vârstnice Sfinţii Constantin şi Elena din localitatea Costeşti, unde i-a încântat pe cei 40 de bătrâni care i-au aşteptat cu diferite daruri de Crăciun.

27 octombrie 2023 – Concursul naţional Pe plaiuri Buzoiene.

Concursul naţional Pe plaiuri Buzoiene.

Ansamblul Coroniţa a fost invitat la defilarea ansamblurilor reunite din toate zonele ţării, care s-a desfăşurat la Buzau pentru participarea la Concursul naţional Pe plaiuri Buzoiene.

17 august 2023 – Inaugurare Şcoala Gimnazială Costeşti, invitaţi Membrii Ansamblului Coroniţa şi Dan Puric.

Inaugurare Şcoala Gimnazială Costeşti, invitaţi Membrii Ansamblului Coroniţa şi Dan Puric.

Veroniki Holding

Grupul Drăgan a luat naștere în anul 1948, odată cu înființarea ButanGas SpA în Italia. În prezent activitatea Grupului Drăgan este coordonată de Veroniki Holding, structură unică de coordonare, fondată în acest sens, în anul 2010, de către doamna Daniela Veronica Gușă de Drăgan.

Contacte

Intrarea Murmurului, nr. 2-4, et. 1, sector 1, 014114 București, Romania

Tel.: +40 21 232 20 31
Fax: +40 21 232 20 40
office.fgsg@fundatiagusa.ro

© Copyright 2024 Veroniki Holding, Inc. Adresă de corespondență: Intrarea Murmurului nr. 2-4, et. 1, Sector 1, București